Nu pot să nu mă întreb din ce este alcătuit psihicul naţiunii noastre. Cineva spunea că finitul nu va cuprinde niciodată infinitul. Dintre poporul nostru din clipa de faţă şi doamna Cristina Anghel cine este finitul şi cine infinitul?
Ca fiinţă umană mă simt din ce în ce mai lipsită de conţinut. Ca cetăţeană a acestui popor mă simt complice la o crimă. De aceea, am simţit nevoia să scriu şi să întreb: unde suntem noi cetăţenii atunci când această femeie vitează a ales să se bată corp la corp cu întreaga societate. Stă dreaptă înaintea unui stat din ce în ce mai delegitimat, stă dreaptă în faţa unei societăţi din ce în ce mai dezumanizate, stă dreaptă în faţa propriilor colegi de breaslă care nu ar trebui să plece din faţa celor două palate din care, de la o vreme, ne vin toate relele.
Însă aceste rele pornesc din noi înşine: EI (cei aflaţi la Putere) au înmagazinat în fiinţa lor tot ceea ce societatea noastră a identificat şi a propulsat la guvernare. Nepăsarea lor este nepăsarea noastră. Şi susţin acest punct de vedere bazându-mă pe un fapt: nimic nu ne urneşte. Nici chiar sacrificiul acestei femei.
Suntem o societate dizolvată. Autodizolvată. Nu merităm să ne mai numim oameni, naţiune, români, creştini. Atunci când veţi merge la biserică şi vă veţi ruga pentru mărunte dorinţe gândiţi-vă întâi la Cristina Anghel. Atunci când veţi face semnul crucii, gândiţi-vă la Cristina Anghel, atunci când veţi ridica ochii spre icoane, gândiţi-vă la Cristina Anghel, atunci când veţi înghiţi o bucată de pâine, gândiţi-vă la Cristina Anghel. Atunci când veţi lupta pe vreun pat de spital pentru viaţa voastră, gândiţi-vă la Cristina Anghel. Atunci când vă veţi privi în oglindă, gândiţi-vă la Cristina Anghel.
Marinela Şerban, ruşinată
