Cenuș(t)iu

- depresie de 1 ianuarie -

nu mă atinge cu degetele nu

mă atinge cu buzele înmuiate în bere

nu-mi lăsa pe noptieră biletul cu ora la care

vrei să ne întâlnim în faţă la idem

 

eu astăzi sunt atât de ocupată filmez

sensurile giratorii trotuarele pentru o singură persoană

camerele video din faţa casei de cultură beculeţele colorate

arse stinse sparte

din copacii fără frunze fără foşnet fără scoarţa din care

îmi luam tămâia verde pentru tictacul inimii

 

afară e atât de multă linişte

totul e cenuşiu pleoapele îmi sunt atât de grele de sub ele

dispar sărbătorile colindele bomboanele din pomul de crăciun

revelionul

cozonacul cu mac îmi apare hidos în minte râde acum lăbărţat

pe coapsele mele

capul îmi atârnă când într-o parte când în alta mă dor muşchii

gleznele scârţăie indiscrete din stomac ies zgomote ciudate

mâinile şi picioarele îşi povestesc unele altora păţaniile

trecutei nopţi

 

neschimbată rămâne doar bucuria

de a-mi lăsa undeva

pe cer

semnătura,

 

marinela şerban

 

Încheiere

întind mâna pentru că aşa îmi dictează inima
întind mâna după foaia de observaţie a zilei şi
din puzderia de momente sfărâmicioase aleg câteva
măceşe pentru ceaiul dinaintea somnului

din vârful blocului se-aruncă-n gol personajele din
fotografiile pe care le-au înviat amintirile noastre
şi după ce duhurile sunt luate de vânturi întâmplătoare
după ce au adormit şi ciclopii de ceaţă
mă întorc în inima de nisip a necunoscutului
care mi-a scris că se vede în ochii mei

ori de câte ori umblă desculţ prin gura uriaşă a
zilei ce va să vină după fiecare...


porumbelul călător:  ela roseni carra vania stories of old flavius
gheorghe a.  marius

Dumitru Tâlvescu - "Stăpân peste iluzii"

În volumul Stăpân peste iluzii, autorul îşi mărturiseşte propria nevoie de iubire. Poetul nu caută doar să primească această iubire, el încearcă să alunece pe ideea de zbor, să împrăştie apusuri, să fie câmp, să ia urma paşilor iubitei pentru ca, în cele din urmă, înflorind la tâmplele ei să se asigure că frumuseţea pasului în doi nu este o iluzie. Şi chiar dacă existenţa fiecăruia – şi a poetului însuşi - ascunde în ea o mulţime de iluzii, aceste iluzii, odată revelate, pot fi stăpânite şi plăcut metaforizate.

Iluzie

Se scutură împlinirile, ca iluziile,

Când soarele atinge moale, carnea ta

Mângâiată de priviri.

Mi-e gândul ca un cancer vindecat pe jumătate

În neputinţa de a fi ce-aş fi.

Melancolie

Îndoieli...tristeţi.

În ele stă ascunsă liniştea copacilor ce au ascultat fluierul.

În cărţile cu legende, iarba e uscată.

O furtună îşi poartă semnele pe urmele unor turme iluzorii. 

(Dumitru Tâlvescu, Stăpân peste iluzii, Deva, Editura Emia, 2010)

Andrei Caucar - "Poet găsit"

Andrei Caucar este un poet tăios şi, în acelaşi timp romantic. I-am citit cu bucurie primul volum de versuri. Deşi încearcă să ne impună imaginile violente ale unor realităţi care ne copleşesc, el sfârşeşte, în cele din urmă, să îndulcească totul. Temându-se de moarte, Andrei, un sicriu de versuri a scris. Aşadar, s-a asigurat. Neantul nu-l va înghiţi. Numele lui va fi pomenit. Este un plăsmuitor, dar unul care ştie că visătorul pierde totul în zori. Pe de altă parte, există în el gândul liniştit că, în timp ce noi, prietenii, îi vom citi cartea, el va fi plecat la zâne frumoase şi cărunte :). Aşadar acest deces al visului nu mai pare atât de „tragic”.

Acum, voi lăsa poezia să ne bucure..

Azi noapte s-au culcat în capul meu

După ce-au băut şi-au

povestit  prosteşte

spuneau că femeia din pod mă iubeşte

dar eu demult nu mai am pod nici cămin

în podul gării dorm...un somn de vin.

Pentru iubita mea ei dau cu zarul

Când intră ea se clatină cezarul

când trece ea se mişcă lumea-n hărţi

sar pietrele ce până ieri ţineau hotarul

iar scribii cad orbeşte peste cărţi

Realitatea e o scroafă bătrână

Mănâncă mult şi face prea puţini purcei

ea crede că mă duc – cu guiţaţii ei

nu vede nu aude e bine îmbuibată

deşi o bate mama

                        deşi o vinde tata

(Andrei Caucar, Poet găsit, Editura Măiastra, Târgu-Jiu)

Poetul găsit s-a eliberat de intima-i tristeţe în primul său volum...

Revista "ROKU"

Au ajuns la "patru ani de activitate online". Redactorul-şef al revistei "ROKU", domnul Corneliu Traian Atanasiu, ne invită la o nouă lectură care, cu siguranţă, va tulbura inimile iubitorilor de haiku. 

În aceste vremuri, agitate şi pestricioase, petele de sensibilitate lirică sunt un adevărat balsam. Aşadar, vă invit la alinare prin lectură.

 

Folositoare bătăi de cap şi din revista "Magazin"...

jurnal de stare

am văzut cu ochii mei/ploaia de aur din pântecul frumoasei danae/dar n-am crezut ce am văzut cu ochii mei/am văzut un grifon şi o grifonă muşcând din piersicile unui portocal/dar n-am crezut ce am văzut cu ochii mei/cu toate acestea/în cerul gurii am simţit gust de piersici şi de portocale/iar după nouă zile/tu stăteai în faţa mea/cu ochii tăi de aur/furându-mi însemnările/din jurnalul în care/am fost fericită/

*

există zile în care mă întorc din lumea largă ca dintr-un deşert/adică simţind că am fost prinsă în iţele unei viziuni fără raţiune.

*

cât îşi dorea goethe să zboare...

*

lucrurile sunt aşa cum par, cum ne apar sau cum sunt?

*

Tot goethe: "Cu câtă grijă suntem educaţi în tinereţe! Ni se cere să lepădăm ba una, ba alta din proastele noastre deprinderi, or, tocmai asemnea deprinderi sunt, de cele mai multe ori, tot atâtea organe care îl ajută pe om să treacă prin viaţă. Cât de insistent este sâcâit copilul la care se observă o scânteiere de vanitate! Dar ce creatură jalnică devine omul când leapădă orice vanitate." (Scrisori din Elveţia)

Când nu ai un punct de vedere...

când nu eşti ferm - când şi unde este cazul - nici Cerul nu te iubeşte.

"Aceasta este-acea ticăloşie,

în care plâng nefericiţii-acei

ce nici onoare n-au nici infamie.

De-a valma stau cu îngerii mişei

cari nici fideli Puterii creatoare,

dar nici rebeli n-au fost, ci-nchişi în ei.

Respinşi de Cer, spre-a nu-l ştirbi-n lucoare,

sunt şi de Iad respinşi, căci ar putea

cei răi din Iad cu ei să-şi fac'-onoare."

(Dante, Infernul, Cântul 3)